Măsurile asigurătorii în procesul penal (iii). Durata. Ridicarea măsurii. Încetarea de drept

Av. prof. univ. dr. Dan Lupașcu
Profesor universitar doctor la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București și avocat în Baroul București.

Abstract
Limitation of the right to property through protective measures might be justified only if it
serves a legit public interest and ensures a fair balance between this interest and the
protection of fundamental right to property.
Proportionality of the protective measure is a distinct requirement from its necessity and
must be ensured both when the measure is instituted and throughout its course,
regardless of how the legislator has appreciated the necessity of this measure (by the law
or at the discretion of the judicial body).
The legal institution entitled „Verification of the protective measures”, provided for in
article 2502 of the Criminal Procedure Code, has a dual functionality; on one side, it
establishes an ultimate temporal limit for maintaining the measure, which is presumed
(relatively) to be proportionate in that period, and, on the other side, it establishes
imperative timelines in charge of the criminal judicial body regarding its positive
procedural obligation to verify this measure. As a result, the time limits of 6 months
and 1 year, provided for by this article, are substantial, peremptory periods, the
sanction for non-compliance with the time limits being cessation de jure of this
measure.
Keywords: criminal trial; protective measures; proportionality; lift; cessation de jure

Rezumat
Restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate pe calea măsurii asigurătorii poate fi
justificată doar dacă servește unui interes public legitim și asigură un just echilibru
între acest interes și protecţia dreptului fundamental de proprietate. Proporţionalitatea
măsurii asigurătorii este o condiţie distinctă de necesitatea acesteia și trebuie asigurată
atât la instituirea măsurii, cât și pe toată durata acesteia, indiferent de modul în care
legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii măsurii (ca decurgând din lege sau ca fiind
lăsată la aprecierea organului judiciar).
Instituţia juridică intitulată „Verificarea măsurii asigurătorii”, reglementată de art. 2502
C. pr. pen., are o dublă funcţionalitate; pe de o parte instituie o limită temporală
maximă de menţinere a măsurii, prezumată (relativ) a fi proporţională în acea perioadă,
iar pe de altă parte stabilește repere temporale imperative în sarcina organelor
judiciare de a-și îndeplini obligaţia procedurală pozitivă de verificare. Drept urmare,
termenele de 6 luni, respectiv un an fixate de aceste dispoziţii legale sunt termene
substanţiale, peremptorii, nerespectarea lor conducând la încetarea de drept a măsurii.
Cuvinte-cheie: proces penal; măsuri asigurătorii; proporţionalitate; ridicare; încetare de drept